Doar daca..

Viata incepe cand iubesti si se termina cand regreti c-ai iubit. Dar niciodata n-as lua inapoi dragostea pe care am invatat sa ti-o daruiesc. Nici ploaia n-ar putea sterge cu stropii ei imensi amintirea ta din sufletul meu. Si nici macar iarna nu va ingheta vreodata ceea ce credeam ca simt pentru tine. N-am sa regret momentul sfarsitului,caci el m-a invatat sa pretuiesc inceputul. N-am sa urasc lacrimile care parca-mi sfasie sufletul, caci ele ma-nvata cum sa-mi hranesc amintirile. Sa nu crezi c-am sa rad cand iti voi privi poza,dar voi lasa un zambet melancolic sa ma cuprinda. Vocea ta imi va incalzi auzul atunci cand cerul se va crapa din cauza fulgerului suferind pentru noi. Mi-e frica doar pentru inima mea,caci refuza sa ma asculte de fiecare data cand incerc sa-i vorbesc. E naiva si nu stie..nu stie ca iubirea doare,si ca nu te lasa sa respiri. Ca te sufoca. Te cuprinde in bratele ei pana cand uiti de tine si iti rapeste fiecare speranta realista,caci ei doar iluziile ii tin de foame.Si te trezesti singur in pustietatea dorului,grijilor,fricii..Vantul te sperie,soarele te arde,norii te ingroapa. Doar amintirile te mai tin in viata,lasandu-ti inima sa bata. Si stii, totusi simt ca inca nu te-am pierdut. Esti inca aici desi nu te vad , te simt aici desi nu esti , ne vom mai iubii...chiar daca ne e greu sa acceptam distanta.  Dar vietile noastre nu se termina aici,caci n-am sa regret dragostea ce ti-o port.

Tarziu pentru mine

Tarziu. Uneori e prea tarziu pentru vise,pentru sperante,pentru zambete inocente.. Zilele trecute mi-am amintit de surasul meu dulce care obisnuia sa-mi impodobeasca chipul. Era o fericire neinteleasa si stupida cea care imi bantuia fiinta, insa o fericire pe care gandurile mele au pastrat-o ca pe o amintire sacra a copilariei.Daca ma privesc  acum in oglinda.. hm. Nu stiu ce vad. O privire incarcata de regrete,doi ochi inundati de prezenta stranie a nesigurantei , un trup cazut in prada tentatiilor. Sunt tot eu,doar ca timpul m-a furat din imprejurimi. Lacrimile reci ale destinului au sters aroma prospetimii ce-mi nuanta chipul . Timpul.. Cel mai crunt dusman al fericirii ,si totusi, cine sunt eu sa ma opun trecerii lui inevitabile? As putea oare sa ma agat de aripa lui spre a-l ademeni intr-o odihna vesnica in palmele cerului ? As putea eu oare sa fiu o picatura din roua de dimineata care sa pateze haina zilei ,condamnandu-l la suferinta ? Oh...Cineva ar trebui sa-mi deschida ochii in fata realitatii. 
Sufletul meu cunoaste patru realitati ,si doar in ele gasesc vaslele potrivite pentru dansul, spre atingirea tarmului. E tarziu inca,si e atat de intuneric in pamantul in care zac radacinile mele. Sunt ca un arbore cu patru ramuri. Unele mi le ratacesc printre norii de pe cerurile schimbatoare, hranindu-mi setea cu aroma ploii. Si las fiecare strop sa mi se prelinga pe trupul vested,pe frunzele imbratisate de vantul pribeag. Altele mi le-am infipt demult intr-un sol putred si amar , strabatut de suvoaie crancene de sentimente. Nu ma pot desparti totusi de tristetea in care m-am obisnuit sa traiesc. Mi-ar fi dor de ea, caci am invatat s-o accept ca pe-o realitate de cand zambetul a incetat sa-si mai lase mugurii pe fata.
Nu s-a facut lumina inca in universul meu desi cerul a citit demult scrisoarea mea. L-am rugat sa-mi trimita una din razele soarelui sau poate o scanteie din focul iubirii. Mi-as cere sufletul si surasul inapoi,insa n-am cui le cere. Totul in jur e doar tacere si o adiere usoara imi saruta umbra. Am invatat sa nu-mi mai fie frica de singuratate. Viata trece iar clipele se despletesc. Si timpul e singur, insa fiecare moment se cerne alaturea pe aripile lui. Pasii mei s-au ratacit pe drumuri fara sens, si acum nu mai inteleg iluzia ce-am fost. Astept inca sa-mi mai aud glasul inghetat . Astept inca sa ma trezeasca cineva din somnul acesta adanc,adanc,adanc ...
Tarziu. E tarziu si totusi e prea devreme sa spun ca maine voi deveni o amintire a unui suflet gol.