Tarziu pentru mine

Tarziu. Uneori e prea tarziu pentru vise,pentru sperante,pentru zambete inocente.. Zilele trecute mi-am amintit de surasul meu dulce care obisnuia sa-mi impodobeasca chipul. Era o fericire neinteleasa si stupida cea care imi bantuia fiinta, insa o fericire pe care gandurile mele au pastrat-o ca pe o amintire sacra a copilariei.Daca ma privesc  acum in oglinda.. hm. Nu stiu ce vad. O privire incarcata de regrete,doi ochi inundati de prezenta stranie a nesigurantei , un trup cazut in prada tentatiilor. Sunt tot eu,doar ca timpul m-a furat din imprejurimi. Lacrimile reci ale destinului au sters aroma prospetimii ce-mi nuanta chipul . Timpul.. Cel mai crunt dusman al fericirii ,si totusi, cine sunt eu sa ma opun trecerii lui inevitabile? As putea oare sa ma agat de aripa lui spre a-l ademeni intr-o odihna vesnica in palmele cerului ? As putea eu oare sa fiu o picatura din roua de dimineata care sa pateze haina zilei ,condamnandu-l la suferinta ? Oh...Cineva ar trebui sa-mi deschida ochii in fata realitatii. 
Sufletul meu cunoaste patru realitati ,si doar in ele gasesc vaslele potrivite pentru dansul, spre atingirea tarmului. E tarziu inca,si e atat de intuneric in pamantul in care zac radacinile mele. Sunt ca un arbore cu patru ramuri. Unele mi le ratacesc printre norii de pe cerurile schimbatoare, hranindu-mi setea cu aroma ploii. Si las fiecare strop sa mi se prelinga pe trupul vested,pe frunzele imbratisate de vantul pribeag. Altele mi le-am infipt demult intr-un sol putred si amar , strabatut de suvoaie crancene de sentimente. Nu ma pot desparti totusi de tristetea in care m-am obisnuit sa traiesc. Mi-ar fi dor de ea, caci am invatat s-o accept ca pe-o realitate de cand zambetul a incetat sa-si mai lase mugurii pe fata.
Nu s-a facut lumina inca in universul meu desi cerul a citit demult scrisoarea mea. L-am rugat sa-mi trimita una din razele soarelui sau poate o scanteie din focul iubirii. Mi-as cere sufletul si surasul inapoi,insa n-am cui le cere. Totul in jur e doar tacere si o adiere usoara imi saruta umbra. Am invatat sa nu-mi mai fie frica de singuratate. Viata trece iar clipele se despletesc. Si timpul e singur, insa fiecare moment se cerne alaturea pe aripile lui. Pasii mei s-au ratacit pe drumuri fara sens, si acum nu mai inteleg iluzia ce-am fost. Astept inca sa-mi mai aud glasul inghetat . Astept inca sa ma trezeasca cineva din somnul acesta adanc,adanc,adanc ...
Tarziu. E tarziu si totusi e prea devreme sa spun ca maine voi deveni o amintire a unui suflet gol.